OK Service Corporation vă invită să participați prin delegații dumneavoastră la evenimentul intitulat e-Factura – prevenirea sancțiunilor și aplicarea corectă a sistemului e-Factura.seminar e-factura

Pe parcursul a 4 ore, vom analiza legislația relevantă, procesul de implementare, gestionarea facturilor în contextul noilor reglementări și evitarea amenzilor semnificative asociate cu neconformitatea.

Începând cu 1 iulie 2024  sistemului e-Factura va deveni metoda exclusivă acceptată la nivel național pentru emiterea și transmiterea facturilor între operatorii economici, acest curs practic este conceput pentru a vă ghida prin complexitatea noilor norme fiscale și contabile.

În această perioadă de tranziție, fiecare companie trebuie să gestioneze, până cel târziu în 30 iunie 2024, tranziția amplă de la practicile tradiționale de facturare la noul standard impus, ținând cont că sancțiunile pentru nerespectarea acestuia pot fi semnificative, atât pentru cei care emit facturile, cât și pentru cei care le primesc.

Această schimbare majoră căreia companiile trebuie să îi facă față rapid impune o pregătire eficientă și imediată pentru adaptarea proceselor interne și implementarea tuturor cerințelor e-Factura.

Nerespectarea obligației de transmitere a facturii în sistemul RO e-Factura se sancționează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei.

Subiecte abordate

  • Prezentarea generală a sistemului e-Factura și a reglementărilor recente
  • Legislația primară și secundară: Detalii despre OUG nr. 120/2021, Legea nr. 296/2023, Decizia Consiliului UE 1.553/2023
  • Facturarea pentru tranzacțiile de tip B2B: Analiza detaliată a relațiilor B2B în noua eră a facturării electronice, evidențiind schimbările principale și implicațiile acestora
  • Implicațiile schimbării asupra documentelor justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate
  • Despre dreptul de deducere în contextul facturilor electronice
  • Un ghid pas cu pas pentru procesul de transmitere și raportare a facturilor
  • Înțelegerea sancțiunilor și importanța conformității cu noile reglementări
  • Strategii de planificare și termene critice, pentru a asigura o tranziție lină către conformitatea totală înainte de termenul limită din 30 iunie 2024.seminar e-factura

Sunt invitați să participe: toate entitățile de stat și private din România, indiferent de dimensiunea sau domeniul lor de activitate.seminar e-factura

Lector

Mirela Păunescu are o experiență de peste 15 ani în consultanță fiscală și contabilitate.

Certificate

Ca urmare a parcurgerii programului, OK Service Corporation va emite un Certificat de Participare pentru fiecare participant.

Taxă redusă

750 lei+TVA/participant până la 15 mai 2024

Descarcă prospectul

Pentru a vizualiza prospectul acestui program, vă rugăm să apăsați pe butonul de DESCARCĂ PROSPECTUL de mai jos, să completaţi câmpurile solicitate și să trimiteți formularul. Veți fi redirecționat automat către prospectul programului după trimiterea formularului.

Înscriere

Pentru a vă înscrie la acest program, vă rugăm să apăsați pe butonul DESCARCĂ FORMULARUL de mai jos. După completarea datelor de contact se va deschide formularul de înscriere în format PDF, care va trebui salvat și completat (se poate completa folosind opțiunea Fill & Sign, sau imprima și completa cu pixul). Formularul completat, semnat și ștampilat se va trimite la adresa de e-mail inscrieri@okservice.ro

SEAP

Suntem prezenți cu programele din portofoliul nostru pe site-ul de achiziții publice https://www.e-licitatie.ro (SEAP). Ne găsiți la secțiunea operatori economici cu următoarele date de identificare:

Denumire participant – S.C. OK SERVICE CORPORATION S.R.L.
Oraș / Județ – Ploiești / Prahova
Cod Unic de Înregistrare – 1347190
Tip – Ofertant
Nr. referință – EF0706

DATA
07 iunie 2024
DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE
06 iunie 2024

LECTORI

Mirela PĂUNESCU

PLATFORMĂ DESFĂȘURARE
CURSURI ONLINE

LIVE ONLINE pe platforma ZOOM.

Taxa de participare:

Prețul inițial a fost: 1.050 lei.Prețul curent este: 750 lei.

29% Off

 TVA

Prețurile afișate nu conțin TVA!

PARTICIPANȚII LA ACEST PROGRAM AU MAI FOST INTERESAȚI ȘI DE…