Acest eveniment este absolut necesar și deosebit de important pentru orice organizație, agent economic sau instituție publică care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem al resurselor umane corect din punct de vedere legislativ. codul muncii revisal salarizare pensii
În cadrul cursului vor fi dezbătute cele mai noi modificări Codului Muncii și legislației speciale în vigoare precum și salarizarea și noutățile privind impozitarea veniturilor de natură salarială și a altor venituri obținute de persoanele fizice, precum și noua lege a pensiilor 360/2023.
Sunt invitați să participe: Manageri și Directori de Resurse Umane, Specialiști în Resurse Umane și Consilieri Juridici, Manageri și Lideri de echipă, Reprezentanți Sindicali, Antreprenori, Consultanți în Management și Resurse Umane.
Obiectivele programului
- Însușirea competențelor necesare pentru gestionarea relațiilor de muncă, salarizare și pensii.
- Aplicarea corectă a regulilor privind salarizarea și contribuțiile sociale. managementul resurselor umane
Subiecte abordate
Cele mai noi modificări aduse Codului muncii și legislației speciale:
- Noi modalități prin care un angajat din România își poate lua concediu de odihnă în 2024
- Noi aspecte privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare
- Cote de contribuții de asigurări sociale diferite, la condiții speciale de muncă
- Sumele care pot fi eșalonate în procedura executării către salariați a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice
- Temeinicia concedierii care în aparența nu are la bază motive care țin de persoana salariatului
- Restituirea sumelor încasate de salariat ca urmare a interpretării eronate a prevederilor legale privind salarizarea
- Principiul non bis in idem în ceea ce privește sancțiunile disciplinare
- Înlocuirea zilelor de concediu de odihnă neefectuate cu o indemnizare financiară
- Hărțuirea morală la locul de muncă. Atingerea personalității, demnității sau integrității unei persoane
- Calculul termenului de preaviz în cazul concedierii salariatului.
Noutăți ale reglementării raporturilor de muncă
- Discuții practice privind: încheierea și executarea CIM/ modificarea și suspendarea CIM/ încetarea CIM și concedierea
- Mai multe contracte de muncă, fără suprapunerea programului de lucru
- Noi tipuri de concedii (paternal, de îngrijitor etc.) și zile libere acordate
- Reglementări de substanță privind formarea profesională
- Drepturi suplimentare pentru salariați, referitor la trecerea pe un post vacant care asigură condiții de muncă mai favorabile, noi aspecte privind proiectarea fișelor de post.
Contracte de muncă atipice: cu fracțiune de normă, de muncă temporară, individual de muncă pe durată determinată, muncă la domiciliu, privind telemunca, Job sharing (de împărțire a muncii); Contractul on call (cu zero ore de muncă).
Prevederi obligatorii și specifice, cuprinse în Regulamentul intern
Jurisdicția muncii. Conflictele de muncă/de drepturi. Competența materială și teritorială de soluționare a conflictelor de muncă; sesizarea instanțelor; Preavizul, concediul de odihnă în interiorul termenului de preaviz; repausuri (Legea nr.367/2023).
Conflictul de interese: analiză și aplicabilitatea clauzelor specifice.
Salarizare noutăți privind impozitarea veniturilor de natură salarială și a altor venituri obținute de persoanele fizice
- Modificări legislative recente privind impozitul pe salariu
- Modificări legislative privind contribuțiile sociale începând cu anul 2024
- Alte aspecte controversate privind impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice
- Câteva aspecte relevante privind impozitarea concediilor
- Alte aspecte controversate privind impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice.
Funcționalități ale aplicației REGES/REVISAL, versiunea 6.0.8./6.0.9.: neînregistrarea elementelor CIM; nerespectarea termenelor de înregistrare; sancțiuni și contestarea acestora.; înregistrarea oricăror contracte suspendate, indiferent de normă sau a oricăror contracte active cu normă întreagă.
Aplicații privind actele de control ale Inspecției Muncii și căile de atac.
Noua lege a Dialogului Social.
Sindicatele și reprezentații salariaților.
Conflictele de muncă: greva, inspecția muncii, răspunderea juridică, concilierea situațiilor conflictuale, cercetarea abaterilor disciplinare și soluționarea acestora.
Noua lege a pensiilor 360/2023. Norme de aplicare pentru anul 2024. codul muncii revisal salarizare pensii
Certificarea finală
Ca urmare a parcurgerii programului, OK Service Corporation va emite un Certificat de Participare pentru fiecare participant.
Reduceri
3% pentru minim 2 participanți
7% pentru 3-10 participanți
Descarcă prospectul
Pentru a vizualiza prospectul acestui program, vă rugăm să apăsați pe butonul de DESCARCĂ PROSPECTUL de mai jos, să completaţi câmpurile solicitate și să trimiteți formularul. Veți fi redirecționat automat către prospectul programului după trimiterea formularului.
Înscriere
Pentru a vă înscrie la acest program, vă rugăm să apăsați pe butonul DESCARCĂ FORMULARUL de mai jos. După completarea datelor de contact se va deschide formularul de înscriere în format PDF, care va trebui salvat și completat (se poate completa folosind opțiunea Fill & Sign, sau imprima și completa cu pixul). Formularul completat, semnat și ștampilat se va trimite la adresa de e-mail inscrieri@okservice.ro
Suntem prezenți cu programele din portofoliul nostru pe site-ul de achiziții publice https://www.e-licitatie.ro (SEAP). Ne găsiți la secțiunea operatori economici cu următoarele date de identificare:
Denumire participant – S.C. OK SERVICE CORPORATION S.R.L.
Oraș / Județ – Ploiești / Prahova
Cod Unic de Înregistrare – 1347190
Tip – Ofertant
Nr. referință – CM1312online
Taxa de participare:
1.150 lei
PARTICIPANȚII LA ACEST PROGRAM AU MAI FOST INTERESAȚI ȘI DE…