Academia IFRS

Program perfectionare profesionala

Academia IFRS

Conceput pe durata a 16 ore, seminarul facilitează înţelegerea, dezvoltarea şi consolidarea cunoştinţelor cu privire la Standardele Internaționale de Raportare Financiară.

Pe parcursul cursului veţi avea ocazia să vă dezvoltaţi şi să vă consolidaţi cunoştinţele cu privire la IFRS. Programul va fi extrem de util în a vă familiariza cu cerinţele principalelor standarde şi vă va oferi o abordare practică în înţelegerea cerinţelor de raportare.

Subiecte abordate:

Aplicarea IFRS 15 “Venituri din contractele încheiate cu clienţii”

  • prevederile cuprinse în corpul standardului și în îndrumările de aplicare a acestuia
  • unele exemple ilustrative ce însoțesc standardul, punând în evidență:
    • diferențe de tratament între modul de contabilizare a unor venituri potrivit IAS 18 – Venituri (aplicabil până la 1 ianuarie 2018) sau Reglementările contabile aprobate prin OMFP 1802/2014, cu modificările și completările ulterioare și IFRS 15
    • diferențe privind modul de prezentare a informațiilor privind unele active, datorii, venituri și cheltuieli în condițiile aplicării IFRS 15 comparativ cu reglementările contabile anterioare
    • posibile dificultăți fiscale privind impozitul pe profit și TVA

Aplicarea IFRS 16 “Contracte de leasing”

  • prevederile cuprinse în corpul standardului, cu accent pe elementele de noutate
  • modificări în modul de contabilizare a operațiunilor de leasing determinate de aplicarea IFRS 16 (comparabilitate cu modul de contabilizare potrivit Reglementărilor contabile aprobate prin OMFP 1802/2014, cu modificările și completările ulterioare) și IAS 17 ”Leasing”
  • impactul modificărilor de tratament contabil asupra elementelor de bilanț/ situația poziției financiare și a contului de profit și pierdere/ situația rezultatului global
  • exemplu privind contabilizarea unui contract de leasing la locatar/ utilizator

Aplicarea IFRS 9 “Instrumente financiare”

IAS 16 Imobilizări corporale

IAS 38 Imobilizări necorporale

IAS 36 Deprecierea activelor

IAS 40 Investiții imobiliare

IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţii întrerupte

IAS 23 Costurile îndatorării

IAS 2 Stocuri – Retratare solduri şi mod de evaluare a stocurilor

IAS 20 Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală

IAS 37 Provizioane, datorii contingente și active contingente – Retratare solduri, criterii de evaluare şi baze de evaluare a provizioanelor, a activelor contingente şi datoriilor contingente, modul de prezentare a informaţiilor în cadrul notelor

IAS 19 Beneficiile angajaților

IAS 12 Impozitul pe profit – Retratare solduri şi mod de determinare a bazei fiscale în vederea calculării impozitului pe profitul curent şi impozitului pe profitul amânat

IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare

IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori

IAS 10 Evenimente ulterioare perioadei de raportare

Prezentarea principalelor diferențe de tratament contabil între reglementările contabile aprobate prin OMFP 1802/2014, cu modificările și completările ulterioare și reglementările contabile conforme cu IFRS

Reglementările contabile aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2844/2016:

În vederea îndeplinirii cerinţelor referitoare la prezentarea de informaţii, cuprinse în IFRS-uri, se propune introducerea în Planul de conturi cuprins în Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară a unor conturi distincte care să evidenţieze diferenţele de impozit pe profit, determinate de incertitudinile legate de tratamente fiscale, în accepţiunea interpretării IFRIC 23 „Incertitudine legată de tratamentele fiscale”, precum şi diferenţele rezultate din evaluarea la valoarea justă a activelor aferente dreptului de utilizare care corespund definiţiei unei investiţii imobiliare, potrivit IFRS 16 „Contracte de leasing”.

Descarcă prospectul

Pentru a vizualiza prospectul acestui program, vă rugăm să apăsați pe butonul de DESCARCĂ PROSPECTUL de mai jos, să completaţi câmpurile solicitate și să trimiteți formularul. Veți fi redirecționat automat către prospectul programului după trimiterea formularului.

DESCARCĂ PROSPECTUL

Înscriere

Pentru a vă înscrie la acest program, vă rugăm să apăsați pe butonul ÎNSCRIE-TE de mai jos, să completaţi câmpurile solicitate și să trimiteți formularul.

ÎNSCRIE-TE

Data limită de înscriere pentru acest program este 01.03.2021!

Reduceri:
Dacă achitaţi seminarul până la 17 febraurie 2021 beneficiaţi de 5% discount. Pentru grupuri de minim 3 persoane se acordă discount 5%.

Taxa de participare include:

Taxa de instruire: 1250 Lei
Taxa servicii conexe: 1680 Lei

Contractarea serviciilor hoteliere nu este obligatorie pentru a participa la programele OK Service Corporation.

Data

18 - 21 mart. 2021

Taxa de participare

2930RON

Certificari

Certificat OKSC
Sinaia, Hotel Internațional

Locație

Sinaia, Hotel Internațional

Lectori

Go to Top